Din mai 20018, acest blog s-a mutat pe www.TruthMakesItIntimate.com. Daca rezonezi cu articolul pe care il citesti, te astept cu drag acolo.
*******************************************
Nu stiu sa existe un ingredient mai puternic intr-o relatie sanatoasa decat iubire pentru noi insine. Cineva spunea ca poza emblematica a unui cuplu nu este cea a unui barbat si a unei femei privindu-se in ochi si sorbindu-se din priviri, ci a celor doi, unul langa altul, privind amandoi inainte.
Nu atunci cand cautam unul in altul salvarea de la o viata care nu ne satisfice reusim sa ne bucuram impreuna, ci atunci cand, suficient de incarcati cu iubire de noi insine si incredere ca ne putem construi si singuri viata pe care ne-o dorim, ne hotaram sa calcam impreuna pe acelasi drum. Nu atunci cand suntem carja unul pentru celalalt, ci atunci cand ne-am gasit fiecare resursele pentru viata si impreuna stim ca putem amplifica asta.
Cat de des ne uitam la celalalt si asteptam validarea faptului ca suntem frumosi, inteligenti, carismatici, sensibili, stapani pe noi, descurcareti, de success, talentati, curajosi (…si lista e lunga) si nu o primim, pentru ca celalalt este procupat cu acelasi lucru?! De cate ori cersim de la celalalt ceea ce nici el nu are, un preaplin care sa ii dea spatiul sa ne vada si pe noi, in sfarsit?!
Astazi nu mai este un secret ca la mijlocul acestui impas este iubirea de sine sau mai degraba lipsa ei. Ca odata ce isi face prezenta, nu ne mai consumam energia in a-l convinge pe celalalt ca suntem intr-un fel sau altul, ci ca sa gasim impreuna lucrurile care ne aduc bucurie si ne fac zilele mai frumoase.
Cand am inteles asta a fost o zi mare in viata mea, pentru ca de-acum aveam cheia, nu? Dar mai departe? Cum fac rost de iubirea asta de sine?
In seria “Puterea noastra intr-o relatie”, acest articol este despre IUBIREA DE SINE.
In primul rand as vrea sa lamurim ceva, pentru ca stiu ca este posibil sa se fi strecurat in mintea ta deja intrebarea “Si daca reusesc sa schimb ceva in mine, ce rost ar avea?! Pentru ca daca el nu se schimba, ce sansa avem?”.
In experienta mea si a altor femei pe care le-am vazut transformandu-se, stiu ca este singura sansa. O relatie cu probleme se poate schimba aproape peste noapte atunci cand noi incepem sa ne schimbam. Iubirea de sine poate fi contagioasa, poate aprinde in celalalt dorinta de a se schimba si poate vindeca relatii care de mult nu mai merg bine, dar raman in picioare doar de dragul convenientelor.
In al doilea rand, iubirea de sine nu este o pastila. Aaah, cat mi-as dori sa fie!! Cat mi-am dorit la un moment dat sa fie un robinet pe care sa il deschid si sa ma trezesc dintr-o data facand un dus de iubire de sine! Cat am sperat ca, daca mi-o doresc suficient de mult, o sa se pogoare intr-o noapte peste mine, pentru ca este un lucru atat de firesc, sa ma iubesc pe mine, nu?
Am definit-o mereu ca pe o stare, ca pe un substantiv. Mi-a luat o vreme sa inteleg ca, de fapt, este un verb. Este nevoie de actiune pentru a ajunge sa o simtim. Este nevoie de actiune zi de zi.
In al treilea rand, nu este un nou bici cu care sa ne flagelam. Pentru ca femeia moderna este sofisticata, asa cum pana ieri se acuza ca nu reuseste sa fie mereu tanara, de succes si talentata, poate ajunge usor sa sufere pentru ca nu se iubeste suficient. Pentru unele dintre noi, iubirea de sine poate deveni noul deziderat, noua fata morgana, noul obiectiv dupa care ne epuizam alergand. In felul asta, cautarea iubirii de sine poate deveni cel mai violent act pe care il putem intreprinde asupra noasta. In ultima vreme, am inceput sa simt ca atunci cand realizez ca nu ma iubesc si accept asta (cu toate emotiile pe care le starneste in mine) este un act de iubire de sine care ma misca dincolo de cuvinte.
Si totusi intrebarea ramane: cum ajung sa simt iubirea pentru mine?
In calatoria mea am realizat ca fiecare are drumul lui, ca nu exista o reteta universal valabila. Pe de alta parte, cum ziceam mai devreme, este un verb, o actiune si fara o dorinta puternica de a explora, de a incerca, de a merge macar o vreme pe un drum pentru a vedea daca ni se potriveste, nimic nu se poate intampla.
Din fericire, exista oameni care au batut drumurile astea inaintea noastra si care ne ajuta punandu-ni-le la dispozitie (cu carti, meditatii, grupuri etc). Am sa povestesc despre ce a functionat la mine si invitatia pentru tine este de a explora care ti se potriveste. Si daca niciuna nu te atrage, sunt convinsa ca mai sunt si altele despre care eu nu stiu si pe care le poti descoperi singura, daca randurile de mai jos starnesc dorinta de a cauta.
Iubirea de sine se intampla atunci cand, in fiecare zi:
I. IMBRATISAM PARTILE PE CARE NU LE IUBIM
Poate fi cel mai greu lucru de facut, pentru ca acele parti pe care nu le iubim nu sunt la vedere. Ne displac atat de mult incat le-am ingropat adanc in nou, le-am ascuns sub multe straturi sau masti. Sa le gasim este ca si cand am incerca sa il prindem pe omul invizibil. Dar nu este imposibil, pentru ca si omul invizibil lasa o boare de vant pe unde trece, nu?
Pentru asta insa este nevoie de un pic de deschidere catre acele parti din noi pe care nu le dorim si de un pic de curiozitate de investigator, aproape ca si cand ar fi vorba despre altcineva, nu despre noi.
Iar indiciile sunt intotdeauna:
- Oamenii care ne irita usor. Sunt oameni care ne irita des, uneori chiar si fara a interactiona cu noi direct. Simpla lor prezenta intr-o camera sau intr-un grup de prieteni, doar auzindu-i vorbind sau vazandu-i gesticuland, si trezeste in noi o aversiune care ne face sa ne dorim sa fim oriunde numai acolo nu. Sunt cei pe care ii calificam cu naduf ca insensibili sau aroganti sau manipulatori. Dornici de atentie, falsi, fara scrupule, zgarciti etc. Vestea este ca nu am putea vedea in ceilalti ceea ce nu am vazut mai intai in noi. Pur si simplu nu am putea recunoaste acele lucruri. Inauntrul nostru, ca ne place sau nu sa recunoastem, exista o parte care este sau isi doreste sa fie insensibila, aroganta, manipulatoare. Si nu vrem sa o vedem. Daca vrem sa ajungem sa ne iubim, cu adevarat sa ne iubim, neconditionat, asa cum ne-am dorit mereu sa fim iubiti, este important sa facem lumina si asupra acestei parti.
- Momentele in care, intr-o interactiune, ne enervam. Daca in momentele alea reusim sa ne schimbam focusul de pe ce a facut celalalt, cu ce ne-a gresit, pe “de ce am eu nevoie in momentul asta?”, am descoperi despre noi lucruri pe care nu vrem sa le vedem, nu vrem sa le acceptam. Nu demult, intr-o discutie mai aprinsa cu cineva drag, care imi explica de ce dieta mea nu este buna, imi amintesc ca m-am infuriat foarte tare, inima imi batea puternic si tot corpul s-a tensionat, ca si cand m-as fi pregatit de lupta. Am tot incercat cu argumente sa explic de ce este o dieta buna si ca, si daca nu ar fi, oricum orice om are dreptul sa experimenteze si sa aleaga ce este mai bun pentru el. Momentul de turnura insa a fost cel in care am realizat ca, dincolo de furia mea fata de el, mai mare si mai adevarata era nevoia mea ca eu sa fiu acceptata exact asa cum sunt. Imi era greu sa vad asta, pentru ca este o parte in mine care isi doreste sa fie independenta emotional si, in general, ne este greu sa admitem ca uneori avem nevoie de acceptarea celorlalti. Dar asta a fost ceea ce a schimbat complet energia in mine si in el.
- Momentele in care intoarcem armele impotriva noastra, momentele in care am facut ceva ce regretam sau nu am facut ceva ce “trebuia” facut. Imi aduc aminte durerea pe care am simtit-o atunci cand, din nou, cineva drag mi-a spus “sa nu ii mai pun vorbe in gura”, sa nu mai incerc “sa il ghicesc”. M-am intrebat atunci, si asta este intotdeauna o intrebare buna in situatii de genul asta, “ce cred eu despre mine ca sunt si aceasta situatie imi spune ca nu sunt?”. Mi-am dat seama ca situatia de atunci imi spunea ca, desi eu cred ca sunt empatica, sunt momente in care nu sunt. De aici pana la o stare de claritate si liniste a fost doar un pas.
Pasul despre care vorbesc este valabil pentru toate cele trei situatii, asa ca o sa vorbesc despre el separat. Atunci cand vedem in noi acele parti pe care nu ne dorim sa le vedem, tendinta automata este sa opunem rezistenta: nu este adevarat, eu nu sunt manipulatoare, nu imi doresc sa fiu acceptata de ceilalti, nu este adevarat ca nu sunt empatica. Iar motivul este ca doare sa imbratisam toate aceste lucruri. Iar uneori doare atat de tare incat avem senzatia ca o sa murim sau ca acesata senzatie de durere nu ne va mai parasi tot restul vietii. Dar daca avem curajul sa simtim durerea asta cu adevarat, sa o lasam sa ne ravaseasca, sa o lasam sa isi faca de cap in noi, facandu-ne sa ni se infierbinte corpul sau sa ne bata inima sau sa tremuram din toate incheieturile, in scurt timp, in foarte scurt timp, trece. Iar in urma ei lasa o senzatie de calm, claritate si de iubire.
II. SUNTEM IN CONTACT CU CORPUL NOSTRU
Nu am realizat cat sunt de deconectata de la corpul meu pana nu demult. Credeam ca, daca simt ca mi-au inghetat picioarele sau ca am o durere in umar, este suficient. Si intr-adevar, este suficient. Daca ne dorim sa supravietuim. SA FACEM FATA. Dar daca ne dorim sa ne bucuram de viata asta, sa simtim placere chiar nefacand nimic, doar pur si simplu fiind, existand, este departe de a fi suficient.
Prima data cand mi-am simtit corpul a fost cand am inceput sa ma uit inauntrul meu. Nu, nu la gandurile mele, nici macar la emotiile mele. Pur si simplu la ce se intampla in corpul meu. Cu curiozitatea de a-mi cerceta corpul din interior, de a-mi simti pieptul sau abdomenul coborand si ridicandu-se cu fiecare respiratie, de a realiza miscarea mainii mele cand se intinde dupa ceva sau calcatura piciorului pe pamant. Atunci am simtit pentru prima data linistea gandului ca nu trebuie sa fiu nicaieri altundeva. Ca imi este suficient sa fiu aici, acum, cu mine. Ca inauntrul meu este o lume suficient de larga pentru a o explora o viata intreaga. Imi aduc aminte si acum uimirea cu care am realizat ca pot fi in mijlocul celui mai mare conflict sau a celei mai stanjenitoare situatii sau a celui mai stresant meeting si sa stiu ca voi fi okay, pentru ca am asta. Corpul meu. La care ma pot intoarce oricand ca acasa.
Nu mult dupa aceea, am descoperit meditatia activa – o secventa de etape care cuprinde si miscare (dans, scuturarea corpului, alergat pe loc etc) care conduc in final catre 15-30 minute de liniste totala. Am inceput cu ezitare, doar condusa de o intuitie destul de timida, de altfel, ca ar putea fi ceva “pentru mine”, dar nestiind la ce sa ma astept. Beneficiile au fost multe, dar unul dintre cele mai puternice a fost faptul ca am inceput sa imi simt corpul intr-un fel complet nou. Imi este greu sa descriu, dar ce pot spune este ca, dupa o ora de meditatie, intreaga zi imi simt corpul ca pe cea mai puternica realitate. In fata ei, totul in jurul meu ce altadata m-ar fi aruncat intr-o mare de indoiala – judecatile sau dubiile celorlati, problemele zilei, amintirile dureroase – aluneca pe langa mine ca apa pe o hartie cerata.
Acum, ca stiu cat de mult poate face corpul meu pentru mine, am o curiozitate mare pentru tot ce tine de el: masajul terapeutic, eliberarea emotionala prin corp, dansul (dar altfel decat cel din club, un dans in care nu tin cont de cei din jur, in care mai degraba “sunt dansata” de corpul meu decat sa il fac pe el sa danseze). Fiecare ma aduce mai aproape de mine, de “acasa” si incet-incet devine noul “normal”. Sa nu imi simt corpul este un semnal ca ceva nu functioneaza si, din acel loc, stiu ca nu pot crea nicio conexiune. Pentru ca, ne place sau nu, ne putem conecta la ceilalti doar in masura in care suntem conectati la noi, niciodata mai mult.
III. SUNTEM CONSTIENTE CA IN ORICE SITUATIE AVEM TREI OPTIUNI.
Realizarea asta merge pe linia fina dintre iubirea de sine si increderea in sine. Nu cred ca una fara cealalta pot exista.
Cel mai mare hot de incredere in sine este faptul ca nu realizam si nu ne asumam faptul ca intotdeauna, absolut intotdeauna, avem optiuni. Prima oara am citit asta intr-o carte a lui Eckart Tolle si am crezut ca este un concept filozofic, nu am avut prea mare incredere ca se poate aplica practic, dar in ultima vreme am realizat ca se aplica absolut fiecarei decizii, oricat de mica, pe care o avem de facut.
Atunci cand suntem intr-o situatie este dificila, avem trei optiuni:
- Sa schimbam situatia
- Sa parasim situatia
- Sa acceptam situatia fara sa ne plangem.
Ca sa devina concret, o sa dau un exemplu. Sa zicem ca, de ceva vreme, ne intalnim cu un barbat care ne place foarte mult. Din pacate, are obiceiul de a intarzia la fiecare intalnire. Iar asta ne face sa ne simtim rau, de fiecare data. Iar asta ne determina sa ii facem un integ rechizitoriu in mintea noastra, inflamandu-ne tot mai mult pentru comportamentul lui, sau sa ne plangem prietenelor noastre in formule care nu sunt niciodata prea departe de “iti vine sa crezi ce imi face?!”. Ce ne determina sa facem asta este faptul ca nu vedem ca avem optiuni. Din pacate, asta nu se rezuma decat la o abdicare a noastra de la puterea imensa pe care o avem, ne pune intr-o situatie de neputinta, in care avem nevoie de cineva care sa ne salveze. Atunci cand avem optiuni insa, avem putere. Hai sa vedem care sunt optiunile:
- Sa incerc sa schimb situatia, sa ii spun pur si simplu ca asta nu functioneaza pentru mine. Este adevarat ca aici, pentru sanse mai mari de a fi auzite, cuvintele cu care o facem sunt importante. Iar despre asta, poti sa citesti mai multe aici.
- Sa parasesc situatia. Asta suna exact asa cum iti imaginezi: “pentru mine asta nu functioneaza si ma face sa simt ca nu ne potrivim, as vrea sa nu ne mai vedem”.
- Sa accept situatia fara sa ma plang. Realizez ca faptul ca intarzie nu este atat de important pentru mine, pentru ca are alte calitati, care pentru mine sunt esentiale, si accept ca asa este el.
S-ar putea ca optiunile sa nu ni se para intotdeauna atragatoare, este firesc, dar daca ne complacem intr-o situatie care nu ne convine, vom trai mereu pe bancheta din spate a vietii noastre, iar la volan va fi intotdeauna altcineva.
In experienta mea, cu cat ne exersam mai mult si mai constant aceste optiuni, cu atat increderea in noi creste. Si odata cu ea, iubirea de sine.
Asa cum probabil ai intuit, acest exercitiu se aplica si in cazul unui sef care ne face viata amara, asa cum se aplica si in cazul unui prieten cu care nu ne intelegem. Este greu sa recladim increderea in noi in interiorul unei relatii romantic fara a o exersa si in celelalte parti ale vietii noastre.
Cum ziceam la inceput, sunt multe caile catre iubirea de sine. Nu este nevoie sa apucam pe toate din prima zi, este suficient sa facem un mic pas astazi, iar maine vom avea energia sa incercam mai mult, sa exploram mai mult. O incercare oricat de mica in directia asta poate avea un efect de bulgare de zapada. Iubirea de sine are un gust atat de seducator incat, odata simtit, oricat de firav va fi la inceput, nu vom mai vrea sa dispara vreodata din viata noastra.
***********************************************
Din mai 20018, acest blog s-a mutat pe www.TruthMakesItIntimate.com.
Daca vrei sa imi impartasesti un gand sau sa imi transmiti o intrebare, scrie-mi un mesaj la adresa: radha@truthmakesitintimate.com. O sa iti raspund cu drag!