Din mai 20018, acest blog s-a mutat pe www.TruthMakesItIntimate.com. Daca rezonezi cu articolul pe care il citesti, te astept cu drag acolo.
*********************************************
Zilele astea nu mai este un secret ca, daca ne dorim intimitate intr-o relatie, este important sa putem fi vulnerabile inca din primul moment, sa putem spune ce simtim de la primul “buna!” (indiferent ca este “de bine” sau “de rau”) .
Cu toate astea, chiar si dupa ce am citit zeci de articole pe tema asta sau am fost la workshop-uri si am exersat, multora dintre noi le este greu sa o faca. Nu pentru ca nu ne-am entuziasma la gandul ca lucrurile pot fi atat de simple (pana la urma, in loc sa trag din greu sa fac relatia sa functioneze, este suficient sa fiu mereu atenta la ce simt si sa am curajul sa o spun). Si nici pentru ca nu ne-ar incanta schimbarile pe care le vedem in relatiile noastre odata ce incepem sa facem asta; chiar ne bucuram de mai multa intimitate si suntem surprinse de gesturi calde pe care nu ne-am imaginat ca el le va face.
Ci pentru ca la un moment dat, mergand pe drumul asta, ne lovim de un obstacol la care nu ne asteptam. Furia lui. Si asa cum vulnerabilitatea noastra ne da ocazia sa ii vedem o latura tandra pe care nici nu o intrezaream, la fel de bine ne poate aduce sub ochi o latura intunecata a lui pe care nu o banuiam.
Ce facem in momentele alea este esential pentru crearea unei intimitati reale si pentru increderea in noi in raport cu barbatii din viata noastra.
In seria de 5 articole despre puterea noastra intr-o relatie, acesta este despre…
CURAJUL DE A FI MARTORA FURIEI LUI
In primul rand, as vrea sa clarific din start:
Nu vorbesc despre violenta. Daca se ajunge la violenta, singurul lucru de facut este incheierea socotelilor acolo, finish, caput, fara nicio negociere. Este vorba despre siguranta noastra si nu cred in barbati care sunt violenti o singura data.
Dar nu despre asta vorbesc…
Ma refer la furie clasica – ton ridicat, gesturi agitate, acuzatii, “tu intotdeauna ….” sau “tu niciodata..”, sarcasm, reprosuri, “m-am saturat…”, “esti asa de…”. Tunete si fulgere. Balaurul cu sapte capete dezlantuit.
In al doilea rand, daca te intrebi cumva “pai, si asta nu este la fel de rau?”, as vrea sa o spun de la bun inceput:
Furia este la fel de necesara ca si momentele de tandrete, de complicitate, de bucurie in doi.
Astazi se stie ca nu putem urca scara emotiilor catre entuziasm, bucurie, extaz, daca nu suntem dispusi sa o coboram catre tristete, dezamagire, gelozie, furie.
Vorbeam mai demult, despre furia noastra, a femeilor, si cat de important este sa o traim 100%. Adevarul este ca la fel de important este acest lucru si pentru ei, barbatii. Dar asta nu prea se intampla.
Stiu barbati care si-au reprimat furia mai mult decat femeile pentru simplul fapt ca, daca ar fi sa se dezlantuie, cu puterea fizica pe care numai un barbat o are, se poate dovedi o forta distrugatoare de neimaginat, un adevarat tsunami.
Barbatii stiu puterea furiei lor… Asa ca cei mai multi o reprima, constient sau inconstient. In contextul “nepotrivit”, sub influenta cuvintelor “nepotrivite”, va izbucni cu o forta aproape intotdeauna disproportionate fata de evenimentul care a declansat-o.
Sa ne dam putin un pas inapoi si sa vedem ce avem noi de-a face cu furia lui…
Uneori, fara sa ne dam seama, ii ajutam sa si-o reprime. Ne prindem care sunt situatiile in care “el” se infurie si alegem sa ne editam felul de a fi. Intr-o situatie nu mai actionam cum ne-am dori, in alta nu mai aratam ce simtim sau nu mai spunem cand ceva nu functioneaza pentru noi. In felul asta, putem avea o relatie “calma”. Din pacate insa, pe cat va fi de calma la suprafata, pe atat va fi de goala la interior.
Pe de alta parte, cand nu ne mai temem sa aratam ce simtim (bune si rele, legate de relatie sau nu) si cand avem curajul sa spunem “nu” si nu mai incercam sa il “salvam”, unui barbat ii va fi greu sa pastreze aparenta calmului. Inevitabil va incepe sa simta lucruri si inevitabil va incepe sa simta emotii asa zis “negative” ( iar asta este un lucru bun, am stabilit 🙂 ).
Intre acestea, furia are un loc special. Din cate am citit si din propria mea experienta, dintre emotiile asa zis “negative”, furia este cea mai aproape de suprafata si functioneaza ca un gardian al celorlalte. Cu alte cuvinte, pentru a putea avea acces la tristete (tristetea adevarata, cea care vindeca rani vechi), va trebui ca mai intai sa traim furia.
Asadar, daca ne dorim o relatie autentica, care se bazeaza pe faptul ca ne stim cu bune si cu rele si ne acceptam unul pe altul asa cum suntem, si nu pe faptul ca ne ajutam unul pe altul sa evitam emotiile profunde doar de teama de a nu agita spiritele, atunci e important sa avem puterea de a face fata momentelor in care el “ia foc”, “ii sare mustarul”, “ii casuna pe noi” etc…in general, cand el devine furios din cauza a ceva ce am spus sau nu am spus, am facut sau nu am facut.
Pfuuuu, usor de spus, dar nu chiar asa usor de facut, nu? Oare de ce?…
Noi stim bine si de mult timp cum arata furia unui barbat – am vazut-o intr-un educator mai sever, la tatii nostri sau in vreun iubit. Si nu are importanta daca a fost exprimata sau reprimata, atunci cand ea exista intr-un om, o simtim in aerul din jurul lui, se vede in sclipirea mai taioasa a privirii, in incordarea mandibulei, in rigiditatea coloanei vertebrale, intr-un comentariu mai sarcastic intr-un moment neasteptat.
In timp, cele mai multe dintre noi am invatat sa reactionam in fata ei in unul din doua moduri: fie ne razvratim, fie ne supunem.
Cum vine asta? Sa zicem ca, din neatentie, vars un pahar de vin pe el ( poate ti se pare improbabil, dar in viata mea “accidentele” provocate din neatentie nu sunt chiar o raritate 🙂 si aveam nevoie de un exemplu cu care sa pot rezona). El se enerveaza si zice pe un ton ridicat “Hei, dar nu poti sa fii si tu atenta?! Este a nu stiu cata oara cand se intampla asta…”. In functie de experientele anterioare cu furia unui barbat, cum ziceam, facem unul din urmatoarele lucruri:
- Fie ma infurii la randul meu, ridic tonul, ma protapesc bine pe ambele picioare si zic “Sigur, tie iti este usor sa vorbesti, nu lucrezi 10 ore pe zi ca mine..” sau “Bine ca esti tu atent, ai uitat ca ieri ai spart o farfurie si saptamana trecuta doua pahare?” Cu alte cuvinte, MA RAZVRATESC.
- Fie ma cuprinde panica, teama ca lucrurile ar putea degenera (el se va enerva si mai tare si cine stie ce face sau aceasta situatie ma va “descalifica” in cursa pentru iubirea lui) si incerc sa opresc conflictul cat mai repede. “Imi pare rau” sau “Iarta-ma” sunt cuvintele care sunt rostite de obicei dupa asta… de catre noi… in timp ce stomacul ni se strange la gandul ca o nedreptate tocmai a avut loc (“pentru ca eu lucrez 10 ore pe zi si sunt obosita….”). Cu alte cuvinte, MA SUPUN.
Daca ai fost intr-una din cele doua situatii (sau poate chiar in amandoua) stii ca PIERDEM de fiecare data cand reactionam asa. In primul caz, simtim pe moment ca am prins putere, ca am castigat o lupta, ca am dominat. Dar cand vine vorba despre cat de bine ne simtim unul cu altul, cat de relaxati suntem in intimitatea noastra, cat de usor putem trece peste momente grele, pierdem. In a doua situatie ranchiuna creata in timpul conflictului ramane in noi, creste si la un moment dat va rabufni cu efecte devastatoare pentru relatia noastra.
Dar daca, asa cum am stabilit, furia este necesara, insa in fata ei nu putem nici sa ne razvratim, nici sa ne supunem, ce mai ramane de facut?
Exista un al treilea drum, pe care il alegem rareori, dar este singurul care 1) ne face pe noi sa ne simtim mai bine; 2) face conflictul sa se stinga inainte de a se transforma intr-o drama din care nu mai intelege nimeni nimic; 3) face ca fiecare conflict, in loc sa subrezeasca initimitatea, sa o faca mai profunda, mai puternica.
Castig pe toate fronturile atunci cand, in loc sa ma razvratesc sau sa ma supun, pur si simplu…STAU ACOLO.
Cum vine asta?
Poti sa iti imaginezi un copac in fata unei furtuni? … Daca putem sta in fata furiei ca un copac, tremurand ca frunzele acestuia daca este nevoie, dar stiind ca nu putem pati nimic, pentru pentru ca avem radacini adanci, atunci am castiga.
Dar cum sa stai asa, fara sa faci nimic, atunci cand fie te incarci de furie si ai vrea atat de mult sa ataci, fie tremuri de teama ca lucrurile vor degenera si nu stii ce sa faci ca sa inchei conflictul cat mai repede?
Nu este usor, dar se poate. Secretul este in a fi complet constienta de tot ce simt in timpul furtunii (frica, furie, dorinta de razbunare, tristete) si de a lasa aceste emotii sa “isi faca de cap” in corpul meu, sa ma “ravaseasca” asa cum isi doresc ele. Secretul este in a-mi simti fiecare fibra din corp care se incordeaza la o acuza a lui, fiecare celula care tremura cand el ridica vocea, fiecare nod care mi se pune in gat pentru ca ma umfla plansul, fiecare lovitura pe care o simt in stomac atunci cand imi reproseaza ceva ce undeva in adancul sufletului suna a “adevar”. Este infricosator, pentru ca la un moment dat poti trai senzatia ca te dezintegrezi. Dar si eu si tu stim ca asta nu se va intampla 😉
Ceva, insa, se va intampla, iar asta este o acumulare de incredere in mine, forta si iubire pentru mine, care vin din faptul ca sunt “adevarata”. Imi recunosc emotiile si le las sa se manifeste chiar si in cea mai vitrega situatia, chiar atunci cand majoritatea oamenilor ar da bir cu fugitii. Nu este putin lucru.
Iar mai departe, daca simt nevoia sa vorbesc (asta tine de fiecare), eu am cateva reguli:
- Cu cat mai putine cuvinte, cu atat mai bine – in prezenta furiei lui, daca ne concentram pe a asculta, avem sanse mai mari de a crea un spatiu intre noi in care ne putem spune orice se intampla cu noi si ne putem impartasi nevoile. Si cand spun “putine cuvinte” vreau sa spun cu adevarat “putine”, cam pana in 10 ;), in principiu a ne reduce la punctele de mai jos. Si sunt unele momente in care a nu spune nimic este cel mai aromonios raspuns.
- Ii dau lui dreptate acolo unde pot sa ii dau dreptate – “e adevarat, am tendinta sa nu fiu atenta”, “da, ai dreptate, mi se intampla uneori sa ma gandesc la altceva”. Nu este vorba despre a ne supune, asa cum am descris mai sus. Este altceva…unii zic ca este un truc vechi de a reduce intensitatea unui conflict (ca atunci cand reusim sa aruncam un pic de apa pe un foc deschis). Pentru mine este faptul ca asta ma detensioneaza pe mine si ma face sa fiu si mai in contact cu corpul si cu emotiile mele. Face energia sa curga mai liber intre noi.
- Daca aleg sa spun ceva, cu cat imi folosesc mai mult cuvintele ca sa exprim emotiile pe care le traiesc, cu atat mai bine. De exemplu “ai dreptate, am tendinta sa nu fiu atenta si ai tot dreptul sa fii suparat, si in acelasi timp ….ma simt foarte rau in discutia asta” sau “…mi-e teama de tine cand te enervezi” sau “…mi-e greu sa aud cuvintele astea, pentru ca ma simt foarte furioasa cand aud pe cineva spunandu-mi ca sunt neatenta”. Si uneori nici nu este nevoie sa o spunem… eu, in timpul unei discutii in care m-am enervat, am inceput sa marai si sa bat din picior (probabil ca un copil intr-un acces de frustrare) si a fost clar pentru amandoi ce simteam.
- In unele situatii este nevoie sa ne retragem. Atunci cand simtim ca nu mai putem face fata situatiei – ce zice el ne ataca prea puternic si suntem pe punctul de a izbucni in propriul nostru acces de furie, este suficient sa spunem “ma simt atat de rau (sau furioasa) in momentul asta incat mi-e teama ca voi spune ceva ce voi regreta; simt nevoia sa ma retrag acum” sau “nu mai pot continua sa fiu in discutia asta”. Nu ca un mod de a evita furia lui, ci doar dupa ce am simtit ce era de simtit si pur si simplu simt ca nu mai poti face fata.
- La final, cand furia lui s-a consumat, am doua optiuni si pe care dintre ele o aleg, tine de cat de multa claritate am:
- Daca ma simt calma si mi-e clar ce simt in legatura cu ce a spus el, incep sa ii spun partea mea de poveste. Ce simt si de ce am nevoie atunci cand ma comport intr-un anumit fel. Despre cum vorbim astfel incat sa fim auzite, gasesti mai multe aici, dar in principiu aleg sa vorbesc despre ceea ce simt si nu il acuz, judec sau analizez.
- Daca nu ma simt calma (in cazul meu, asta este o situatie mult mai frecventa), atunci aleg sa ma retrag, ramanand sa redeschid subiectul mai tarziu, cand inteleg ce se intampla cu mine, ce simt si de ce am nevoie.
Prima data cand am decis sa nici nu atac, sa nici nu fug din fata furiei unui barbat si am stat pur si simplu acolo, ascultandu-i cuvintele si in acelasi timp tremurand de emotii, frica si furie a fost un moment greu (probabil mi-ar fi fost mai usor sa fac bunjee jumping pentru prima data), dar senzatia de dupa a meritat tot. Am realizat pe propria mea piele (nu din vreo carte sau din spusele cuiva) ca furia este necesara pentru a curata aerul dintre noi si, in acelasi timp, este trecatoare. Am castigat increderea ca nu voi mai ezita sa spun “nu” atunci cand e nevoie sa spun “nu”, pentru ca stiu ca pot infrunta furia lui sau a oricarui altcuiva fara sa patesc nimic. Dar mai mult decat orice, m-am simtit atat de miscata de curajul meu, incat m-am indragostit de mine (din nou:)).
*********************************************
Din mai 20018, acest blog s-a mutat pe www.TruthMakesItIntimate.com.
Daca vrei sa imi impartasesti un gand sau sa imi transmiti o intrebare, scrie-mi un mesaj la adresa: radha@truthmakesitintimate.com. O sa iti raspund cu drag!