Home

Alina 15

Sunt ceea ce se cheama “o corporatista”. Si, intr-un fel sau altul, intotdeauna am lucrat, incercand sa ma descurc intr-o lume care mereu mi s-a parut dura.

Ma uit in jur si vad multe femei ca mine…Am inceput sa lucram din anii studentiei, castigandu-ne existenta si incercand sa invatam regulile scrise si nescrise ale lumii business-ului. (Imi amintesc si acum cum prima mea sefa mai ca m-a transformat intr-un soldat, eram mereu pregatita sa recit cifre de vanzari, sa fac cinci lucruri deodata  si sa ma organizez pe mine si sa o organizez si pe ea pana in cel mai mic detaliu).  Si asta ne-a ajutat foarte mult in job-urile urmatoare.

Pe parcurs, ne-am straduit sa invatam cum sa fim dure, barbate aproape, cu ceilalti oameni si cu noi insine, straduindu-ne sa livram la timp proiecte si sa negociem pentru cele mai bune preturi. Si facand asta, am observat cat de mult ne ajuta si in viata personala, in administrarea casei, a achizitiilor si, in general, a vietii de zi cu zi.

Totul bine pana aici, nu? Hmmm, nu chiar…Pe nesimtite, acest apetit de a administra lucruri a devenit aproape o a doua natura a noastra si incet dar sigur am inceput sa ne purtam ca niste manageri si in relatia cu barbatii din viata noastra. Obsesia noastra pentru control este peste tot. De exemplu, daca simtim ca un barbat ne place, incepem sa propunem intalniri, facem planuri, il sunam si ii dam sms-uri ca sa ne asiguram ca totul este dupa cum ne dorim. Daca suntem intr-o relatie, facem planuri pentru weekend, facem de unele singure cumparaturi, gatim, spalam, calcam, ii sugeram lui ce sa poarte, ce sa spuna, ce sa faca. Una peste alta, ne asiguram ca totul merge conform planului. Ce sa mai, practic devenim manager-ul lui.

Iar asta, cred eu, nu ne ajuta deloc. Pentru ca acolo unde este un plan, nu este prea mult loc pentru romantism. Iar noi ne dorim asta, nu? Ne dorim sa fim surprinse de barbatii nostri, sa fim sarutate pe neasteptate, scoase in oras intr-un loc in care nu am mai fost, complimentate pentru lucrurile mici pe care le facem, despre care nici nu am stiut ca sunt fermecatoare.

Ce e de facut?

Cred ca raspunsul este chiar in fata noastra: nimeni nu zice ca nu putem fi manageri (sunt recunoscatoare ca astazi, daca vrem, putem fi CEO sau presedinte de stat), chiar cred ca ar trebui sa cucerim lumea cu energia noastra. Dar cand ne intoarcem acasa, la viata noastra personala, la barbatii nostri, ar fi frumos sa ne redescoperim inocenta, moliciunea si dorinta de a fi surprinse, sa redescoperim magia lumii in care traim, pe care noi femeile avem darul de a o vedea mai mult decat barbatii.